ARTICOLE

ARTICOL SCRIS DE PRESEDINTELE ONORIFIC AL ASOCIATIEI COLUMBOFILE SUCEAVA

DOMNUL DOCTOR BILIUS MIRCEA

~~~~~~~ PORUMBEII, TALISMANUL SUFLETULUI ~~~~~~~

Pasiunea vieţii mele din fragedă copilărie au fost păsările. În anii celui de al 2-lea război mondial am locuit la bunici, în satul Prelipca, o aşezare la cca. 14 km de oraşul Suceava.

Primăvara, alergam în zăvoiul de la Rupta, un ţinut mlăştinos aflat pe malurile râului Suceava, adevărat miraj pentru mine, aici sălăşluiau păsările sălbatice, raţele, stârcii, gâştele şi tot felul de „minunăţii” ale naturii. De unde această pasiune? Cred că a fost o alelă care a trecut prin sângele neamului, ea s-a manifestat întâi la vărul meu mai mare Mihai şi apoi la mine.

Celebrul compozitor Beethoven spune: „fiecare om se naşte cu un sâmbure bun, dar trebuie cultivat”. Doresc să nuanţez acest aforism, fiecare se naşte cu o pasiune, dar trebuie să o întâlnească pentru a se putea manifesta. Nea Mihai, vărul meu, aşa îi spuneau columbofilii, se odihneşte de mulţi ani, în lumina veşniciei, în cimitirul din satul Prelipca, aflat la câteva sute de metri de gospodăria înfiripată de el cu multă trudă în acele vremuri.

Era prin anii 1955 – 1956 când el creştea porumbei călători din suşele Năluca, Regele, de la Haharneac sau dr. Creţulescu din Bucureşti.A fost un om minunat, mărunţel, blajin, o adevărată întruchipare a modestiei şi bunului simţ.

În decursul anilor am mai cunoscut un columbofil cu o asemenea ţinută, un suflet de o nobleţe incomensurabilă, în persoana regretatului Lucaci Ioan, fost responsabil financiar al Asociaţiei Judeţene. De zilele Bobotezei ale acestui an, m-am dus la Prelipca pentru a conduce pe ultimul drum, un alt văr drept. La nunţi şi la înmormântări o lege nescrisă a neamului ne dă întâlnire.

Astăzi, iarna îşi plimbă mantia rece pe meleagurile noastre. Păşesc apăsat zăpada aşternută. Trecem cu cortegiul funerar prin dreptul căsuţei lui Mihai locuită acum de fiica şi de nepoţii săi. Ridic instinctiv ochii. Cerul, o adevărată cupolă albastră de cristal, primenită în nemărginirile sale. Câţiva nori sidefii pribegesc alene spre nord. Undeva, sus, sus de tot, un mic stol de porumbei îşi flutură aripile, părând nişte lacrimi de soare în asfinţitul zilei de iarnă. Caut cu privirea prin cortegiu pe ginerele lui Mihai. Îi fac un semn către cer. A înţeles gestul meu, cu un zâmbet stins încuviinţează uşor din cap. micul stol de porumbei provine din prăsila lui Mihai. Ochii mi s-au împăienjenit cu lacrimi. Amintirile mă răvăşesc. Ginerele lui Mihai nu este columbofil, nu inelează puii, nu-i zboară, simplu, îi creşte din consideraţie pentru cel care i-a iubit atât de mult.

În sinea mea, îi mulţumesc şi îi acord întreaga recunoştinţă. Seara târziu după ceremonia de înmormântare, în drum spre apartamentul din Suceava mă opresc câteva minute la voliera din Burdujeni. Bătrâna casă părintească este străjuită de o lumină palidă. Bunii mei părinţi au trecut de mulţi ani în „Viaţa de dincolo”.

Fulgi de zăpadă mărunţi, îngheţaţi, îmi biciuiesc cu asprime obrazul. Înfrigurat mă strecor în volieră. Aprind lumina, porumbeii tresar. Îi privesc, sunt adevărate icoane ale sufletului, o dată cu trecerea anilor au căpătat semnificaţia unui simbol a ceea ce avem mai sfânt şi mai curat în noi. Sunt talismanul care încarcă cu energie pozitivă sufletul meu. Nu mai sunt singur, sunt cu prietenii mei.

Rog cititorii să mă ierte pentru această digresiune, momentul funerar, reîntâlnirea cu amintirile, m-au marcat profund.

După absolvirea medicinei veterinare în 1964, din Bucureşti, am revenit pe meleagurile natale la Suceava în calitate de medic veterinar, şef de circumscripţie, aveam dispensar, locuinţă pentru medic, adăposturi la cai şi furaje.
În scurt timp podurile dispensarului s-au înveselit de guruitul porumbeilor. Contactul meu zilnic, din acea perioadă, cu sute şi sute de animale, îndeosebi cele existente în fermele C.A.P.-urilor au trezit în mine dorinţa abordării psihologiei animale.
Conştientizam însă faptul că îmi lipsesc cunoştinţe de psihologie. De aceea în anii 1970 + 1975 m-am înscris la Facultatea de Psiho-pedagogie specială din cadrul Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj Napoca.
Sălile de lectură şi bibliotecile universitare din Cluj m-au hrănit spiritual. Studiind filozofia clasică germană, m-au impresionat profund lucrările unui titan al gândirii universale Imanuel Kant.

Eram tânăr, în formare. Imperativul categoric enunţat de Kant în „Critica dreptului la judecată” ce spune „acţionează astfel încât maxima voinţei tale, să poată constitui oricând şi în acelaşi timp un principiu de legitate universală”, a constituit un adevărat „moto” pe parcursul vieţii mele.
Între timp făcusem progrese remarcabile în domeniul creşterii animalelor mici. Creşterea iepurilor de rasă Uriaş gri produsese o impresie deosebită la nivel judeţean şi naţional, datorită numeroaselor distincţii internaţionale (Grand Prix la Wels – Austria, campion Internaţional la Leipzig –RDG, medaliat cu aur la Amsterdam – Olanda, campion naţional la Budapesta – Ungaria, la Brno – Cehoslovacia, etc.
Mă remarcasem şi devenisem apreciat la nivelul Direcţiei Agricole Suceava şi la Ministerul Agriculturii de la Bucureşti. Eram prieten cu regretatul ing. Ţipu Ioan, fost director general şi Ministru al Agriculturii, iar în anii 1979 – 1981 la insistenţele noastre a fost şi Preşedinte al Uniunii Columbofile, perioadă recunoscută pentru optimizarea întregii activităţi columbofile din România.

În 1975 eram vicepreşedinte al A.V.I.R.O.M. – asociaţia judeţeană de creştere a păsărilor şi animalelor mici de curte.
Preşedintele clubului columbofil Burdujeni, d-l Mircea Mirvald mi-a propus să mă ocup şi de sportul columbofil din judeţ. Pentru început columbofilia sportivă a fost o secţie specializată în cadrul A.V.I.R.O.M. În 1977 după Conferinţa Naţională de la Braşov m-am decis să separ columbofilia sportivă de asociaţia A.V.I.R.O.M. şi am înfiinţat Filiala Judeţeană a Crescătorilor de porumbei călători.
Conştientizam că în acest fel aflându-mă în mijlocul columbofililor voi putea să mă apropii de fenomenul esoteric denumit „simţul de orientare în spaţiu” proces interesant, îmbelşugat de teorii şi ipoteze.

De la început m-am implicat în susţinerea materială a columbofililor, prin asigurarea hranei porumbeilor, o mare problemă, într-o perioadă cu adevărat vitregă, când nu aveai voie nici să te gândeşti la boabe, reuşitele mele constituind atunci un mare ascendent.
În scurt timp filiala înregistra peste 460 de membri cotizanţi, organizaţi în 15 cluburi sportive.
A urmat apoi organizarea de numeroase expoziţii în sălile Muzeului de Ştiinţe Naturale Suceava, lansări de porumbei cu ocazia zilelor festive de la Câmpulung Moldovenesc, toate acţiunile noastre contribuind la modificarea şi îmbogăţirea noţiunii de membru columbofil.
Dezinteresul, bagatelizarea, au lăsat loc respectului pentru cei care cresc porumbei călători.

În calitate de preşedinte m-am simţit onorat să fiu reales de membri până în anul 2004, când problemele de sănătate pe care le-am suferit m-au trezit la realitate, anii au trecut, iar eu am omis să „mă uit în buletinul de identitate”. Volens, nolens, am propus generaţiei tinere să preia o activitate pe care o transformasem în decursul celor aproape trei decenii într-o pasionantă îndeletnicire, cultivarea porumbelului călător de maraton.

Urmaşii mei, nu m-au dezamăgit, continuă tradiţia îmbogăţirii genotecilor din crescătoriile moldovene şi bucovinene cu păsări remarcabile, o voinţă de fier, putere de luptă şi rezistenţă deosebită.

Desigur sunt unii care întreabă ce a determinat electoratul columbofil să mă prefere o perioadă atât de îndelungată între anii 1975 – 2004, anul retragerii mele. Nodul gordian l-a constituit preocuparea mea pentru competiţiile sportive şi formarea porumbelului călător de maraton.

Am reuşit să creez o adevărată atmosferă sportivă cu costuri ale concursurilor accesibile oricărui buzunar. Am respectat fiecare columbofil considerând că numai aşa mă respect pe mine însumi. Au fost desigur multe realizări, însă nu mi le asum, le-am obţinut cu participarea columbofililor şi ar însemna o lipsă de modestie din partea mea.
Doresc însă să-mi asum viziunea pe care am avut-o privind lansările din localitatea Gdansk – Polonia, o adevărată Barcelonă a Nordului pentru columbofilii din partea de Sud-Est a României.

În anul 1981, anul primului zbor de la Gdansk organizat de Asociaţia Cluj a însemnat un fiasco, porumbeii au ajuns în localitatea situată pe ţărmul Mării Baltice abia după o săptămână de stat în maşină. Sosirile au fost catastrofale. Ulterior am studiat traseul, lansare din nord, cu vânt majoritar din spate, fără munţi de depăşit, reprezenta un culuar foarte bun pentru zbor.
Zborul trebuia însă bine pregătit organizatoric şi păsările antrenate judicios. Rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate.
Localitatea Gdansk mi-a împlinit aşteptările şi speranţele, în năzuinţele mele de a forma pe meleagurile noastre porumbei de maraton.
Menţionez însă că aceste realizări nu ar fi fost posibile fără ajutorul unor oameni de excepţie ca dr. Uşurelu Romeo, un tehnic sportiv extrem de meticulos şi serios, şi regretatul Lucaci Ioan, responsabil financiar, un om calculat şi foarte cinstit. Au existat multe lansări de la Gdansk, dar recordul sosirilor încă nedepăşit până astăzi s-a petrecut în anul 1985.

Primele păsări la Suceava înregistrându-se în ziua I-a de concurs la ora 16,20 iar la Iaşi în jurul orei 17,00.
Ce-i drept au fost condiţii foarte prielnice, cer senin, vreme răcoroasă şi vânt puternic din spate.

Anul 1990 reprezintă anul de referinţă al maratonului la Suceava cu 4 lansări de la Gdansk, în 8 săptămâni. Exceptând primul Gdansk în următoarele 3 etape, sosirile s-au înregistrat în prima zi, concursurile încheindu-se a doua zi în jurul orelor 10. tot aici vorbind despre performanţe, doresc să evidenţiez titlurile Naţionale la categoria sportivă maraton cucerită de Asociaţia Judeţeană Suceava şi columbofilii noştri în expoziţiile de la Cluj, Constanţa, Braşov, Piatra Neamţ, Oradea.

Nu doresc să par lipsit de modestie dar mă mândresc cu succesele columbofililor de pe meleagurile noastre în trilogia Concursurilor Naţionale organizate de Asociaţia Cluj în 1999 – 2000- 2001 la Gdansk.
Pot să mă declar fericit, eforturile, sacrificiile columbofililor din Ţara de Sus, nu au fost zadarnice, s-au format linii de porumbei remarcabili pentru distanţe lungi.

Mi-am propus ca în cele ce urmează să vă creionez însuşirile fenotipice, într-o altă exprimare, particularităţile morfo-constituţionale pe care le urmăresc la porumbeii capabili să zboare distanţe de maraton, în speţă peste 800 – 1000 km.

Vă promit că nu voi fabula cu fantasmagorii sau cancanuri columbofile, vă prezint nişte particularităţi pe care le cunoaşteţi, dar acest lucru nu este suficient, ele trebuie urmărite şi însuşite.
În columbărie am trei păsări cu adevărat deosebite, doi masculi promoţia anulu 2003, campion în multe concursuri de maraton iar al treilea un Yarling, vicecampion in Expoziţia Naţională de la Oradea, decembrie 2008, categoria maraton tineret, cvadruplu campion al Asociaţiei Judeţene Suceava la categoriile fond şi maraton porumbel.

Analizând calităţile lor doresc să vă conduc la aprecierea porumbelului cu însuşiri de bun martonist.
Talia lor este mijlocie, o notă uşoară spre mijlocie mică. Cei doi masculi din 2003 manifestă un temperament calm şi liniştit.
Prâslea din 2007 este neastâmpărat, cum mă vede în volieră se agită de parcă doreşte să pun mâna pe el. cu adevărat un încăpăţânat. Luându-l în mână are greutatea unui „bulgăre de zăpadă”.
Penajul celor trei exemplare este uşor pudrat şi mătăsos. Nu este bogat şi nici abundent. Porumbelul 385304-03 are chiar un penaj mai uscat şi este un maratonist de excepţie, a zburat de la Krasnodon (1007 km) – Ucraina, Moscova (1180 km) – Rusia, Gdansk (915 km) Polonia.

Spatele celor trei porumbei este puternic şi bine proporţionat cu o carenă sternală nu prea adâncă, acoperită de o musculatură plină şi extrem de important, elastică. Oasele pubiene bine închise.
În general armonia muşchilor pectorali formată din marele şi micul pectoral, învelesc perfect structura scheletică, fără urmă de „balast” sau „bagaj depăşit” pentru uşurinţa fluturărilor pe distanţa sutelor de kilometri.

În urmă cu 6 ani într-o lucrare privind porumbeii de maraton notam :”sunt uşori, mâna în tuşeu alunecă pe suprafaţa longilină a trunchiului dezmierdând armonia muşchilor pectorali bine reliefaţi şi linia spatelui, asemenea plimbării unui arcuş pe corzile sensibile ale unei viori Stradivarius.

Am cunoscut columbofili care după ce examinează un porumbel afirmă: este grozav, e beton. Porumbelul cu o musculatură masivă, dură, lemnoasă, cu un schelet ferm, stern adânc, nu este competitiv zborurilor pe distanţe mari, oboseşte mai repede. Poate zbura distanţe scurte sau medii.

Fizionomia feţei şi ochiului sunt o adevărată uvertură a performanţelor pe care le poate realiza porumbelul.
Această zonă anatomică trebuie să exprime inteligenţă, voinţă, energie explozivă, caracter de luptător şi siguranţă. Cei doi masculi din 2003, au o expresie ce atestă un temperament liniştit, calm, cu multă siguranţă în ţinută.
Masculul tânăr are o fizionomie energică, explozivă, răutăcioasă, de luptător şi este deosebit de încăpăţânat.
Toate cele trei exemplare ale mele au o caracteristică comună: spiritul de sacrificiu. Nu-şi permit să se odihnească decât atunci când ajung la cuibar, într-o altă exprimare sunt porumbei care mor în zbor. Genele care înconjoară globul ocular sunt fine, chiar în ciuda vârstei, destul de subţiri, creionând imaginea de ansamblu a fizionomiei unei păsări cu caracter calm, liniştit dar ferm.

Examinând ochiul la lumină trebuie să ne frapeze irisul, o diafragmă intens pigmentată având în centru pupila. În genere toţi maratoniştii au pupila mică. La unele exemplare între pupilă şi iris se găseşte o zonă circulară ca un inel, nepigmentată, numit şi inel de performanţă.

Personal recunosc că acest inel nu are absolut nici o legătură cu performanţa. De asemenea nuanţele irisului, galben-aurie, galben-brună, roz-portocalie, portocalie, maronie, chiar şi violetă nu au nici o relevanţă în aprecierea caracterelor sportive. Obişnuiesc să examinez ochiul şi cu lupa.

Apreciez cele două planuri ale profunzimii ochiului care oferă aspectul unui crater, cuprins între faţa aborală a corneei şi faţa orală a irisului, ce reprezintă camera anterioară a ochiului şi porţiunea între faţa aborală a irisului şi faţa orală a cristalinului, adică camera posterioară a ochiului.
Pe faţa orală a irisului se găsesc numeroase striuri circulare şi transversale. Trebuie să observăm calitatea reflexelor pupilare, a meiozei şi midriazei la schimbarea sursei de lumină proiectată pe ochiul examinat.

Ştiu că v-am încurcat cu expozeul meu. De aceea vă spun: acest examen este o investigaţie necesară pentru patologia (bolile) globului ocular.

Columbofililor le recomand să aprecieze gradul de vascularizare a irisului. Un iris puternic vascularizat cu granulaţie intens colorată, compactă, reprezintă un indiciu de bună vascularizare a ochiului şi implicit a organismului păsării, elemente care desigur influenţează pozitiv capacitatea sportivă.

La Yarlingul mei ca de altfel la porumbeii tineri în jurul irisului, la exteriorul lui, spre sclerotică (partea albă a ochiului) există un inel de culoare închisă spre negru, aşa numitul inel Antwerpen Vermeijen (după numele celui care a atras primul atenţia asupra lui).
La ochiul cu o bună irigare sanguină inelul Antwerpen are o nuanţă închisă spre negru. În aprecierea gradului de irigare a musculaturii, ne putem orienta examinând coloritul muşchilor pectorali de la nivelul sternului.
O culoare roză intensă, denotă o formă bună de zbor a porumbelului. Dacă în această zonă sternală culoarea este roşie închisă, vineţie, porumbelul nu este în formă, el are puţine şanse să se claseze.

În concluzie când examinăm capul unui porumbel să ne frapeze fizionomia feţei, ochii limpezi, expresivi, cu o pupilă mică, irisul bine pigmentat şi irigat cu sânge. Urmărind privirea porumbelului la nivelul vârfului ciocului, aceasta să fie încrucişată, aşa numita faţă de „bufniţă”.

În expoziţia suceveană de la Planetariu am privit cu multă plăcere o porumbiţă gută de doi ani, proprietatea d-lui Ciobanu Bogdan, campioană la maraton palmares.
Mă încânta ochii săi limpezi, expresivi şi inteligenţi care încadrau superb o fizionomie a feţei plină de eleganţă şi prospeţime.
După trei zile de expoziţie femela era la fel de proaspătă, cu ochii limpezi, neumbriţi de oboseală. Pot afirma că a fost o adevărată prinţesă a expoziţiei de la Planetariu.
Prinţesa trebuie împerecheată cu un prinţ liniştit, calm, un caracter puternic de luptător.
Desigur mi-ar place să posed o asemenea porumbiţă dar din păcate … ……………….. nu-mi permit decât să visez la această frumoasă hetairă.

Se naşte întrebarea firească cum putem descoperi aceste păsări.
În mod cert numai vizitând expoziţii columbofile, aici întâlnim minunaţii performeri.
Trebuie să-i privim cu multă atenţie şi să încercăm să explorăm cu gândirea noastră în interiorul lor.
Numai astfel putem înţelege ce exprimă fiecare trăsătură a fizionomiei feţei şi ochiului porumbelului.
Campionii şi păsările cu normă realizată la maraton au cu ce să ne impresioneze.